Plantarea bulbilor de lalele se recomandă a fi făcută în luna noiembrie, ne spune ing. Gheorghe Teodorescu, administratorul societății Fresh Flowers din județul Călărași și, totodată, cel mai mare producător de lalele din România. Specialistul a dezvăluit pentru cititorii Agrointeligența câteva sfaturi utile atât pentru cultura acestor flori frumoase în grădină, cât și pentru cei care au în vedere începerea unei afaceri cu flori, deci pentru comercializarea lalelelor
Fortarea bulbilor de toamna este operatiunea prin care putem pacali florile sa infloreasca in perioada in care ne dorim. Astfel, acest procedeu se poate aplica tuturor speciilor cu bulbi ce infloresc primavara (lalele, zambile, narcise, crocus, ghiocei, iris, etc.). Bulbii de toamna au nevoie de o anumita perioada de repaus, pentru a putea inflori.
Cele mai intalnite cauze ale imbolnavirii sunt: materialul saditor de provenienta dubioasa, plantarea in substrat acid, greu, argilos sau cu umiditate foarte mare (balteste apa), aplicarea de ingrasamant natural nematurat, plantarea bulbilor de lalele pe locurile in care s-au cultivat alte bulboase (inclusiv carofi), bulbii nu au fost tratati dupa scoaterea lor din pamant, sau/si pastrarea/uscarea necorespunzatoare inainte de plantare, plantarea prea aglomerata (deasa).
Lalelele sunt usor de plantat si de ingrijit. Aceste flori de primavara sunt printre preferatele pasionatilor de gradinarit, datorita multitudinii de culori, forme si marimi in care se gasesc. Descopera in ghidul nostru despre lalele care sunt cele mai cunoscute soiuri, cand si cum se planteaza, dar si cateva sfaturi de ingrijire.
Ca sa ai lalele inflorite la iarna, spre revelion, aplica metoda numita fortarea bulbilor, care inseamna pastrarea lor timp de 10 zile intr-un mediu intunecat si racoros, de preferita in pivnita. Alege bulbi de dimensiuni mari, sanatosi, pe care, dupa ce i-ai scos din pamant, i-ai pastrat la temperaturi relativ scazute, sub 20 de grade Celsius.
Bulbii de lalele au nevoie de perioada de iernat. Plantati bulbii de lalele, maxim sfarsitul lunii Noiembrie, daca nu a venit gerul si a degerat pamantul. Pastrarea bulbilor de lalele, fara sa fie plantati, necesita cunostinte avansate si nu va sfatuim sa o faceti acasa. Totodata cand achizitionati bulbi primavara, si nu toamna, va rugam sa
KZuQTe.
pastrarea bulbilor de lalele